Manăstirea Voroneţ este situată in satul cu acelaşi nume, la 36 km de Suceava şi la numai 4 km de centrul oraşului Gura Humorului. De asemenea, manastirea este situata chiar langa Pensiunea Popasul Domnesc.

Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Biserica a fost ridicată in anul 1488 in numai patru luni şi jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme.

Arhitectura.

De mici proporţii, cu plan trilobat, avand turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puţinele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-şi păstrează in mare măsură forma iniţială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roşca, văr al lui Petru Rareş a iniţiat adăugirea unui pridvor inchis, pentru care adoptă o soluţie unică, in cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum şi pictarea zidurilor exterioare, din temelie pană in streaşină, lucrări ce au dat construcţiei o mare stralucire.

Pictura

Pictura interioară a bisericii datează in cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare.

În scenele din altar şi din naos artistul a urmărit să redea indeosebi sensul teologal al imaginilor, realizand un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenţia mai ales: Cina cea de Taină, Împărtăşirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor şi tabloul votiv al domnitorului Ştefan cel Mare (in naos). Pictura exterioară a Voroneţului, datand din timpul domniei lui Petru Rareş, este realizată la un inalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti.

Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viaţă, insufleţite, fireşti. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii inconjurătoare şi in care predomină verdele şi albastrul, prin compoziţia larg desfăşurată a diferitelor scene. Faţada de vest, cu impresionanta scenă a Judecaţii de Apoi, este alcatuită compoziţional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, incadrată de apostoli aşezaţi pe scaune. De la picioarele Mantuitorului porneşte un rau de foc in care păcătoşii işi află chinurile.

Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfantului Duh, simbolizat in forma unui porumbel, Sfanta Evanghelie şi Protopărinţii neamului romanesc – avand spre nord un grup de credincioşi călăuziţi de Sfantul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioşi care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cantareşte faptele bune şi pe cele rele, lupta dintre ingeri şi demoni pentru suflete; in zona de nord raiul, iar in cea de sud iadul. O notă caracteristică a acestor fresce o constituie şi bogata imaginaţie creatoare a realizatorilor ei, care introduc in compoziţie elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte). În interiorul bisericii reţin atenţia jilţurile şi stranele din secolul al XVI-lea (printre altele un jilţ domnesc, o adevarată capodoperă a sculpturii in lemn), mormantul mitropolitului Grigore Roşca, din pridvor, mormantul sihastrului Daniil, care a trăit in apropiere de manăstirea Voroneţ, din pronaos.